Beneficiarii programului de finanțare „Electric Up” au obligația de a introduce ATR-ul în aplicația informatică până la 11 noiembrie

Beneficiarii programului de finanțare „Electric Up” au obligația de a introduce, până la 11 noiembrie 2022, avizul tehnic de racordare (ATR-ul) în aplicația informatică. Neprezentarea ATR-ului și neintroducerea acestui document în aplicația informatică în termenul prevăzut se consideră renunțare la finanțare și atrag rezoluțiunea contractului de finanțare.

Noua reglementare este prevăzută în Ordinul nr. 949/2022 al ministrului Energiei pentru modificarea unor ordine ale ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 100 kWp necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul energetic național, precum și a stațiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanțare „Electric Up”. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 955 din 30 septembrie 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Leave your comment