Mesajul președintelui Federației Internaționale a Contabililor (IFAC), Alan Johnson, cu ocazia Zilei Naționale a Contabilului Român

Aș vrea să mulțumesc domnului profesor Robert Aurelian Șova pentru că mi-a oferit prilejul să mă adresez dumneavoastră astăzi. În numele IFAC, felicit Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România cu ocazia împlinirii a 100 de ani de profesie, un moment istoric care reflectă valoarea în timp a contribuției profesiei contabile din România aduse interesului public.

Mulțumesc tuturor membrilor, din trecut și prezent, ai CECCAR pentru contribuția lor individuală în crearea unei profesii contabile puternice în România și în sprijinirea dezvoltării sustenabile a țării. Aș vrea să mulțumesc, de asemenea, doamnei profesoare Adriana Popa pentru contribuția sa în cadrul Panelului Internațional de Educație Contabilă al IFAC și domnului Clemente Kiss pentru contribuția sa timp de 6 ani în cadrul Grupului Consultativ pentru Dezvoltarea Organizațiilor Profesionale Contabile.

Îmi face plăcere să vă spun câteva cuvinte despre IFAC, despre activitatea noastră și despre motivul pentru care parteneriatul dintre IFAC și CECCAR este atât de important. IFAC este vocea globală a profesiei contabile. Prin intermediul celor 180 de membri și parteneri reprezentăm peste 3 milioane de profesioniști contabili din 135 de țări. CECCAR este membru IFAC din 1996 și a fost un partener important și activ de peste 25 de ani.

Misiunea IFAC este de a servi interesul public prin creșterea relevanței, a reputației și a valorii profesiei contabile în întreaga lume, iar activitatea noastră se împarte, în linii mari, în trei categorii. Reprezentăm și susținem profesia contabilă, fiind vocea globală a acesteia, contribuim la pregătirea profesiei pentru organizațiile profesionale contabile membre și pentru toți profesioniștii contabili pe care îi reprezentăm, atât în prezent, cât și pe viitor, și sprijinim și promovăm dezvoltarea, adoptarea și implementarea unor standarde internaționale de înaltă calitate. (…)”.

Citește mesajul integral în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment