MF propune o serie de modificări la Codul de procedură fiscală, precum și anularea unor obligații accesorii

Se intenționează, între altele, introducerea obligativității comunicării prin mijloace electronice între orgenele fiscale și contribuabilii persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent.

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat, pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pentru anularea unor obligații accesorii. Potrivit inițiatorilor, demersul legislativ a fost motivat, între altele, de necesitatea introducerii, în contextul actual, a obligativității comunicării prin mijloace electronice între organele fiscale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și contribuabilii persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, precum și cu persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent. Proiectul are în vedere reglementarea mai multor aspecte, astfel:

♦ Înrolarea în Spațiul Privat Virtual (SPV)

În contextul actual al pandemiei, pentru evitarea contactului fizic între persoane, se impune necesitatea comunicării prin mijloace electronice cu contribuabilii, astfel că, prin actul normativ, se propune a se reglementa obligativitatea înrolării  în sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanțelor/ANAF, respectiv în SPV, prin completarea Codului de procedură fiscală. „Contribuabilii pentru care se adoptă obligativitatea înrolării în SPV sunt persoanele juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent într-una din formele prevăzute de OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare”, precizează inițiatorii.

De asemenea, pentru derularea procedurii de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, definite la art. 3 alin. (2) din OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al ANAF, este necesar ca operatorii economici utilizatori de aparate de marcat electronice fiscale să se înroleze în SPV.

Astfel, pentru operaționalizarea acestui flux electronic de informații cu operatorii economici se impune crearea cadrului legal pentru reglementarea obligativității înrolării în SPV.

În contextul evitării contactului fizic între persoane, precum și pentru realizarea procedurii de conectare a caselor de marcat, pentru înrolarea în SPV, contribuabilii menționați anterior trebuie să-și achiziționeze certificate calificate.

Pentru efectuarea acestor demersuri de către contribuabilii pentru care se creează obligativitatea înrolării în SPV, se impune reglementarea unui termen până la care această înrolare este opțională, urmând ca după acest termen cererile, înscrisurile sau orice alte documente depuse la organul fiscal central în format letric nu vor fi luate în considerare, iar contribuabilii în cauză să fie notificați de către organul fiscal central cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță, respectiv prin SPV. „Această normă de neluare în considerare a cererilor, înscrisurilor ori oricăror alte documente depuse în format letric reprezintă o sancțiune administrativă putând avea ca efect o serie de sancțiuni concrete, funcție de tipul actului depus, respectiv, prescrierea unui drept, dacă o cerere de restituire este depusă, în format letric, la limita termenului de prescripție, decăderea din dreptul de a beneficia de o facilitate fiscală, dacă cererea este depusă în format letric în ultima zi de depunere, sau sancțiuni contravenționale în cazul în care legea impune depunerea unui document/înscris într-un anumit termen și acesta se depune în format letric. În acest sens, prin ordonanța de urgență se reglementează un termen până la care contribuabilii pot să facă demersurile pentru înrolarea în SPV”, precizează MF.   

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment