MAT propune noi mecanisme de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat în vederea susținerii și promovării exporturilor

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a publicat în transparență decizională un proiect de HG pentru completarea anexei nr. 1 la HG nr. 264/2003 privind stabilirea acțiunilor și categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor și limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din fonduri publice. Proiectul are în vedere achiziționarea directă de la operatorii externi, care organizează acțiunile din domeniul programelor de promovare a exportului din cadrul MAT, a standurilor expoziționale și a locurilor la evenimetele economice internaționale, pentru operatorii economici români, interesați acapararea a noi piețe pentru export. „Având în vedere că pentru avansurile solicitate, operatorii externi, organizatori ai evenimentelor internaționale, nu pot îndeplini obligația întocmirii devizului justificativ al cheltuielilor serviciilor oferite pentru implementarea programelor de promovare a exportului din cadrul ministerului, se impune derogarea de la obligația întocmirii devizului justificativ al cheltuielilor effectuate – justificarea avansului fiind implicit emiterea facturilor pentru serviciile oferite pentru participarea operatorilor economici naționali, la evenimente pe piețe internaționale”, se menționează în Nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ.

Totodată – menționează inițiatorii proiectului – se impune crearea cadrului legal pentru acordarea de avansuri organizatorilor externi de evenimete internaționale, pentru plata chiriei, a taxelor de participare, pentru publicitate, pentru construcția amenajarea și dotarea spațiului, precum și pentru plata altor taxe obilgatorii, fără a se limita la acestea: limitele procentuale până la care se pot acorda avansurile să se poată stabili de către conducătorul instituției din bugetul căreia se finanțează programele, în funcție de condițiile impuse de către organizatorii externi pentru participare.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment